Saison 1

11 épisodes

(14 h 40 min)

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Filtrer

Saison 1

Épisodes

Modifier ma progression
Episodu' unu, ala cu ursu'

S1 E1 Episodu' unu, ala cu ursu'

Vlad (Paul Diaconescu), Alina (Aida Economu), Ștefan (Cosmin Natanticu), George (Andei Cojanu), Anda (Diana Roman) și Nicu (Andrei V Ciopec) sunt foști colegi care se revăd la întâlnirea de 15 ani de la terminarea liceului. Nu au fost cei mai populari în liceu, nu au fost nici premianți, sunt chiar diferiți, însă ceva îi ține împreună. Diriginta (Oana Pellea) le aduce foștilor ei elevi o cutie în care fiecare a lăsat un bilețel, scris la finalul clasei a 12-a, cu visurile lor, iar cu mult umor și un pic de cruzime pune față-n față realitatea cu aspirațiile lor adolescentine și îi împarte în două categorii: împliniți sau ratați. Cu toate nereușitele și neîmplinirile fiecăruia, cei șase își promit să rămână împreună și să trăiască la maximum fiecare moment. Ce întâmplare ciudată îi va duce pe cei șase prieteni la închisoare, dar și cum va reacționa diriginta acestora când va afla că foștii ei elevi au ajuns după gratii, vedem în primul episod Triplusec.

Première diffusion : 13 septembre 2018

Episodu' doi, ăla cu ziua lu' George

S1 E2 Episodu' doi, ăla cu ziua lu' George

Lucrurile se complică pentru cei șase foști colegi de clasă din serialul Triplusec! De ziua lui, George este nevoit să sărbătorească la... înmormântare! Gașca se întâlnește la biserică, unde o vor vedea pentru ultima oară pe diriginta lor, interpretată de Oana Pellea... sau cel puțin asta-și imaginează ei! Însă chiar în momentul în care personajul Oanei Pellea pășește dincolo de viață și se bucură că a scăpat de cei șase, îl întâlnește pe Dumnezeu, nimeni altul decât Victor Rebengiuc. Acesta îi va da o misiune aparent imposibil de îndeplinit, care are legătură, bineînțeles, cu gașca de foști elevi.

Première diffusion : 20 septembre 2018

Episodu' trei, ăla cu echipa! și Anda

S1 E3 Episodu' trei, ăla cu echipa! și Anda

Alina, Nicu, Vlad, Ștefan și George vor încerca să demonstreze că sunt o echipă și că împreună pot câștiga un concurs ecologic care le pune imaginația la contribuție, iar de rezultatul final al competiției atârnă funcția și job-ul prietenei lor, Anda. Nicu se visează artist internațional după ce primește propunerea de a traduce melodia lui în japoneză. ”Do you want me to translate. In Japan? No Japan, eu sunt din Voluntari. I speak english! Want english? Sună bine, yes! It’s mi song! You likit? Alcool you sau alcool me? Nu-i bai! Bye-bye!”, îi va spune acesta interlocutorului său nipon într-o engleză atipică. ”Nicu devine mondialu’!”, le va destăinui artistul prietenilor săi din liceu.

Première diffusion : 27 septembre 2018

Episodu' patru, ăla cu răzbunarea

S1 E4 Episodu' patru, ăla cu răzbunarea

Première diffusion : 4 octobre 2018

Episodu' cinci, ăla cu Vocea Romaniei

S1 E5 Episodu' cinci, ăla cu Vocea Romaniei

Première diffusion : 11 octobre 2018

Episodu' șase, ăla cu accidentu'

S1 E6 Episodu' șase, ăla cu accidentu'

Première diffusion : 25 octobre 2018

Episodu' șapte, ăla cu reclama

S1 E7 Episodu' șapte, ăla cu reclama

Première diffusion : 1 novembre 2018

Episodu' opt, ăla cu rulota

S1 E8 Episodu' opt, ăla cu rulota

Episodu' nouă, ăla cu jafu'

S1 E9 Episodu' nouă, ăla cu jafu'

Première diffusion : 15 novembre 2018

Episodu' zece, ăla cu los triplos secos

S1 E10 Episodu' zece, ăla cu los triplos secos

Première diffusion : 22 novembre 2018

Episodu' unșpe, ăla cu festivalu' de film

S1 E11 Episodu' unșpe, ăla cu festivalu' de film

Première diffusion : 29 novembre 2018